Istorie lacunara a poeziei romane

Mă adresez aici unui cititor având deja în minte o „grilă”, cât de cât judicioasă, a devenirii poeziei române de a lungul a două secole. Fireşte, un învăţăcel va putea parcurge cu folos comentariile asupra unui autor sau altul, ba chiar asupra tuturor, cu condiţia de a completa din multele istorii şi studii literare disponibile, informaţiile neoferite aici: consideraţii de ansamblu, curente, bio bibliografii complete etc. Cititorul poate oare afla şi ceva „în plus” faţă de ceea ce găseşte în multele lucrări de istorie literare existente? Aş putea desemna o anume înlesnire (care este, poate, doar iluzia ei!) de a pătrunde în centrul poemului, o scrutare „din interior” a operei lirice. Am încercat să transform un handicap – acela de a fi eu însumi poet, mai întâi de toate – într un mic „avantaj”. Aşa ceva e cu putinţă numai dacă poetul, în identitatea sa de critic, reuşeşte să nu se gândească la propria poezie vorbind despre alţii. Mai trebuie încă strania, statornica bucurie pe care o resimţi faţă de reuşitele celorlalţi, ţinută în frâu de un anume echilibru în aprecierea axiologică. Spaţiul tipografic acordat autorilor reţinuţi în sumar este în funcţie nu doar de valoarea lor literară, ci şi de ceea ce eu aveam a spune (cu acel prilej) despre scrierile lor lirice. Iar când părăsesc un poet pentru a trece la altul, el nu va fi fost „epuizat”: doar ce aveam eu de zis despre acel autor îmi pare a fi fost îndeajuns explicitat.