Și cine, pentru a poposi la ultimul roman al d-lui Liviu Rebreanu, nu va recunoaşte că, aşa de sobru, cum pare acest Jar şi de o psihologie stilizată, el arde totuşi de o flacără mai preţioasă decât toate, şi care nu este alta decât duhul epic al romancierului Liviu Rebreanu. Alte romane ale sale pot fi mai spaţioase, mai vaste ca acţiune şi semnificaţie socială, altele de un studiu mai adâncit al sufletului omenesc – acestea nu sunt motive ca şi Jar să nu fie un excelent roman cu toate că zideşte într-un singur plan şi în jurul unui subiect de o rară simplicitate.
Un subiect de o tradiţională şi de când lumea actualitate, poate că ar fi şi mai bine spus. Jar, este povestea unei iubiri nefericite, a uneia din acelea cu atât mai devoratoare cu cât s-au născut, cum observa, cu un veac în urmă, Stendhal, din ostilitate. O iubire-năpastă, o iubire-morb şi flacără, care cuprinde la fel cu elementele naturii şi înăbuşă. Liana, eroina din Jar, este însemnată din leagăn cu semnul înfrângerii. Zadarnic se va feri din calea Zeului cu săgeata, a lui Cupidon mesager cu atât mai tiran cu cât e mai graţios, al răzbunătoarei zeiţe Venera, zadarnic va râde sau se va împotrivi apelurilor, în cele din urmă se va supune.
Ca în miturile populare cu zburători şi alte duhuri tainice, Liana va trece prin chinurile dragostei, va arde visuri şi după ce va sorbi toată cupa amărăciunilor va trece de-a dreptul în moarte. În locul altarului nupţial, care după decepţia întâii iubiri, urma să o consoleze într-un mariaj de compensaţie, Liana preferă sovonul mortuar de mireasă. Este în Liana şi în zbaterile inimii ei rănite, ceva din patima Hermionei, a unei Hermione care fără să mai înarmeze un braţ răzbunător împotriva celui iubit, şi-l înarmează împotriva sa.
Şi este în Liana ceva din predestinarea cu care d-l Liviu Rebreanu a învăluit enigmatica umbră a Mădălinei, în Ciuleandra. Mădălina şi Liana sunt, cu toate deosebirile fireşti, surori gemene în destinul prea repedei lor treceri din viaţă. Dar ceea ce este mai preţios în Jar este mai puţin studiul cât atmosfera psihologică, în care d-l Liviu Rebreanu învăluie drama Lianei şi, după aceea, siguranţa cu care creionează decorul unei societăţi din zilele noastre, cu cele mai simple dar mai puternice mijloace de convingere.
Aici, în acest dar de portretizare, de tipizare socială, mai exact, se poate citi harul romancierului, pe care d-l Liviu Rebreanu îl are şi în cele mici şi în cele mari.
PERPESSICIUS