În Statele Unite ale Americii, în anii 1950, întâlnirea dintre un băiat foarte bogat și fermecător și o tânără deosebit de atrăgătoare avea toate șansele să fie dată uitării. Fiul miliardarului devine însă președintele SUA, iar starleta, vedetă. Aceste întâlniri frivole, dictate de plăcerea carnală și de vanitate, se înscriu în culisele marii politici. Dorința devine prizoniera puterii: inocența mângâierilor, miresmele amestecate ale parfumurilor lasă urme în memoria unor martori, care se dovedesc incomozi. Aceste urme devin miza unei lupte surde între puterea oficială și puterile oculte (Mafia, serviciile secrete etc.). John Fitzgerald Kennedy nu avea noțiunea fidelității în dragoste; Marilyn Monroe se afla în căutarea iubirii totale. Sensibilă și inteligentă, ea este eroina unei relații dăunătoare, care se încheie cu moartea ei prematură. O adevărată poveste plină de suspans are loc la petrecerile de la Hollywood.
„Nu fac dovada originalității mărturisind că Marilyn Monroe m-a fascinat întotdeauna. Este în ea ceva extraordinar de seducator, care ține de darul inocenței și de fragilitate, de speranța stupidă că această lume ar putea fi dreaptă și frumoasă. Or, tocmai aceasta a omorât-o. Despre scurta și ciudata ei existență, am citit multe cărți voluminoase, elaborate uneori cu acea contșiiță profesională riguroasă de care sunt în stare numai ziariștii anglo-saxoni (de genul «am discutat cu trei sute de persoane»). Am vrut foarte mult sa înțeleg ce s-a întâmplat cu adevărat și să relatez cele petrecute sub forma unui scurt «roman istoric», deopotrivă veridic sau, în orice caz, plauzibil și posibil. Relația ei cu John Kennedy mi-a oferit ocazia. Aceasta conține elemente romanești. Un obsedat sexual, teribil de seducator și de egoist și o femeie din cale afară de frumoasă, cu tulburări de personalitate, care, între alcool și droguri, respinge ideea de a fi un simplu obiect al dorinței. Fiul femeii bogate și bigote, lipsite de tandrețe și fiica femeii nebune, lipsite de dragoste. Două destine, doi nevropați și, în fundal, Cosa Nostra care încearcă să pună în aplicare un plan mârșav pentru a-l elimina pe președintele SUA, dar nu reușește decât să împingă la moarte o minunată actriță.” Paul-Jean Franceschini