Vezi mai multeCapodoperă a literaturii-document interbelice şi una dintre cele mai tulburătoare şi mai limpezitoare panorame ale vieţii politice şi artistice din România primei jumătăţi a secolului XX, Jurnalul lui Mihail Sebastian — obligat de vânturi istorice neprielnice sau de explicabile prudenţe să aştepte, vreme de cincizeci de ani, momentul primei sale apariţii publice — şi-a câştigat cu prisosinţă locul printre cărţile fundamentale ale literaturii române. Publicarea sa a fost, aici şi aiurea, o adevărată cumpănă separatoare de credinţe şi convingeri. Sebastian îşi începe jurnalul sub semnul revelaţiei apăsătoare a alterităţii sale, care îl proiectează într-o realitate pe care crezuse că o stăpâneşte. Se declanşează, la el, o amplă criză sufletească şi de conştiinţă, iar consemnările — de-a lungul a zece ani — ale de-acum însinguratului diarist stau mărturie a acestor tulburări lăuntrice, ca şi a furtunilor ce bântuiau, în epocă, viaţa politică a ţării şi a întregii Europe. Asemenea Jurnalului lui Jeni Acterian, Jurnalul lui Mihail Sebastian este o „capodoperă a litera¬turii experienţei“ care nu a lăsat — şi nu va lăsa — indiferent pe absolut nici un cititor. O carte de căpătâi pentru momente de cumpănă, o operă care se citeşte şi, mai cu seamă, se reciteşte.
„Cartea aceasta merită să stea pe acelaşi raft cu Jurnalul Annei Frank şi să-şi găsească la fel de mulţi cititori.“ — PHILIP ROTH
„O capodoperă plină de umanitate.“ — PAUL BAILEY, Times Literary Supplement
„O carte sclipitoare şi obsedantă.“ — BBC History
„Cutremurător, iscoditor şi tăios, Jurnalul lui Sebastian este mai mult decât o scriere esenţială pe tema războiului şi a Holocaustului: e un câştig pentru patrimoniul întregii omeniri.“ — Literary Review
Fotografia de pe copertă: Colecţia Costică Acsinte, proiect iniţiat de Atelierele Albe şi Muzeul Judeţean Ialomiţa
MIHAIL SEBASTIAN (pseudonimul literar al lui Iosif M. Hechter), romancier, dramaturg, eseist şi publicist român, s-a născut la 18 octombrie 1907, la Brăila, într-o familie de origine evreiască. Între 1915 şi 1926 urmează clasele primare şi Liceul „Nicolae Bălcescu“ din oraşul natal. Absolvă Facultatea de Drept şi Facultatea de Filozofie ale Universităţii din Bucureşti, după care încearcă, fără succes, să-şi ia doctoratul la Paris. Lucrează ca secretar la o importantă casă de avocatură din epocă, fiind şi avocat pledant. Debutează în 1926 cu versuri în revista ieşeană Lumea. Bazar săptămânal şi, în publicistică (sub pseudonimul Mihail Sebastian), la ziarul Politica. În 1928, începe să publice la Universul literar, Tiparniţa literară, Vremea. Tot în 1928, devine colaborator, apoi (până în decembrie 1933) redactor la Cuvântul (condus de Nae Ionescu), publicaţie care, în ianuarie 1934, după asasinarea lui I.G. Duca, este suspendată din cauza pronunţatei orientări progardiste a directorului său. În 1932–1933 este redactor la România literară (săptămânal condus de Liviu Rebreanu), iar între 1932 şi 1936 colaborează la revista Azi (condusă de Zaharia Stancu), apoi la Revista Fundaţiilor Regale (redactor între 1936 şi 1940), Rampa, Viaţa românească, L’Indépendance roumaine şi altele. În 1932 îi apare primul volum, Fragmente dintr-un carnet găsit, iar un an mai târziu, pseudoromanul Femei. În 1934, publică De două mii de ani…, cu o prefaţă de Nae Ionescu. Atacurilor şi criticilor tendenţioase declanşate de publicarea acestui volum le răspunde cu lucrarea polemică Cum am devenit huligan (1935). Îi apar romanele Oraşul cu salcâmi (1935, premiat de Societatea Scriitorilor Români) şi Accidentul (1940). Se impune în viaţa literară ca dramaturg cu piesele de teatru Jocul de-a vacanţa, Steaua fără nume, Ultima oră (ulterior ecranizate) şi Insula (neterminată). La 7 septembrie 1940, în baza Decretului-lege din 9 august 1940, Mihai Sebastian este „licenţiat din serviciu, fiind evreu“: i se interzice să mai profeseze ca jurnalist şi i se retrage şi licenţa de avocat pledant. Predă literatura română la Liceul Evreiesc din Bucureşti. În perioada războiului nu are drept de semnătură. Piesa Jocul de-a vacanţa este interzisă. Pentru a face posibilă reprezentarea, la 1 martie 1944, a piesei Steaua fără nume, un fost coleg de liceu, avocatul Ştefan Enescu, acceptă rolul de „autor“ al piesei, sub pseudonimul Victor Mincu. La începutul anului 1945 este numit consilier la Ministerul Afacerilor Externe. În acelaşi an, ia fiinţă Universitatea Liberă Democratică, unde urma să ţină cursuri şi Mihail Sebastian. Dar în ziua de 29 mai, în drum spre Universitate, este lovit de un camion şi moare, la vârsta de 38 de ani. Inedit vreme de cincizeci de ani, Jurnalul (1935–1944), publicat în 1996 la Editura Humanitas, a fost tradus şi editat în mai multe ţări: Franţa, SUA, Olanda, Cehia, Marea Britanie şi Germania (ediţia germană a primit, în 2006, Premiul „Geschwister Scholl“).