Începutul anului 1665 - două morți suspecte sunt raportate deja într-o suburbie săracă a Londrei, dar nimeni nu le ia cu adevărat în seamă, fiindcă cine și-ar fi putut închipui că vesteau Marea Ciumă care avea să nimicească, în optsprezece luni, un sfert din populația Londrei, aproximativ o sută de mii de oameni.
Daniel Defoe avea doar cinci ani când izbucnea al doilea mare val de ciumă neagră din Anglia, însă amintirea morților de pe străzile orașului pustiu, a mirosurilor pestilențiale ale bolii și a urletelor de durere nu l-a părăsit niciodată. Folosindu-se de sursele scrise ale vremii, de abilitățile lui de jurnalist și de talentul literar, Defoe reînvie ororile acelui an în ficțiunea istorică Jurnal din Anul Ciumei, carte publicată în 1722 și considerată de critici cea mai detaliată și bine documentată cronică a epidemiei.
Personajul ficțional al lui Defoe este martorul evoluției devastatoare a bolii, dar și cel care ascultă poveștile terifiante ale supraviețuitorilor pe care îi întâlnește în cale.
„În Jurnal din Anul Ciumei, Londra este asemenea unei fiinţe sfâşiate de suferinţă." Peter Ackroyd