Jurnalul unui taran de la Dunare

Cum am putea să definim mai exact conceptul de „țăran de la Dunăre”? Le Petit Larousse propune expli­cația următoare: „bărbat cu o înfățișare grosolană și de o sinceritate brutală”. […] Înfățișarea este puțin importantă pentru mine și pentru cititorul meu. Ter­me­nul grosolan cam scârțâie în tentativa asta de sinteză topo-fizionomică. „Sinceritate”, da; „brutală” e în plus, orice sinceritate deranjând liniile convenționale ale artei și puterii de a trăi. „Înfățișarea grosolană” des­cinde fără îndoială din arborele științelor umane, atât de orgolios și de vid, al secolului al XVIII-lea și el pri­vește pe orice țăran ca pe un necioplit și un înapoiat, încremenit în prejudecățile lui religioase și în filosofia lui primară, rămasă departe de binefacerile și luminile progresului. […] Ființele umane aparținând civilizațiilor tradiționale, cum se spune, se află situate deodată pe o linie antiprogresistă, fără îndoială, dar foarte evoluată cât privește ordinea interioară pe care-o posedă și care, deși le obligă să respingă religiile materialiste, le fac să participe la o bogăție spirituală care-i lipsește în aceeași măsură cetățeanului-frigider ca și tovarășului-sputnik. Este vorba aici de o rasă spirituală, dacă pot spune așa, care acceptă în aparență ordinea asfaltică a ideologiilor, dar continuă să-și practice filosofia și religia, de altfel strâns înrudite.