Mihail Dida a inceput sa-si scrie memoriile in anii 1970. El nu a apucat sa le termine pentru ca a facut un infarct inainte sa implineasca 70 de ani, in 1980.
Am considerat ca memoriile incomplete – cei douazeci de ani de copilarie si tinerete cuprinsi in volumul “La-nceput de secol XX – amintiri razlete” – merita sa vada lumina tiparului fiind o poveste de viata adevarata a unui baiat ambitios, dornic sa invete si care a avut o sansa. Copil nascut intr-o familie de analfabeti, va invata sa scrie pe hartie de ambalaj, la varsta de 6 ani, datorita unui unchi rabdator si generos, care-l va trimite apoi la scoala si-l va sprijini ca sa poata studia la Academia Comerciala din Bucuresti.
A fost pasionat de istorie si “Memoriile” cuprind pagini despre macedo-romanii emigrati din Balcani in Dobrogea, despre Romania interbelica si despre cum vedea el sfarsitul regimului comunist. Din pacate nu mai putem afla amanunte despre o serie de lucruri vazute sau traite de el in anii 1930 la Bucuresti sau Cernauti, pe frontul din Uniunea Sovietica – unde s-a aflat timp de patru ani – sau in timpul regimului comunist, in Constanta. Ne consolam cu franturile despre viata sa aflate in cartea de povestiri “Trecute umbre in amurg”, scrisa de tatal meu, Corneliu Ioan Dida, si aparuta in anul 2006 la Editura Tomis din Constanta. Si ii vom pastra amintirea in povestile de familie pe care le tot depanam pentru nepotii nostri.