„Încercat-am să înțeleg de unde vin lacrimile și m-am oprit la sfinți.
Să fie ei responsabili de strălucirea lor amară? Cine ar ști?
Se pare însă că lacrimile sunt urmele lor.
Nu prin sfinți au intrat ele în lume; dar fără ei nu știam că plângem din regretul paradisului.
Aș vrea să văd o singură lacrimă înghițită de pământ… Toate apucă, pe căi necunoscute nouă, în sus. Numai durerea precede lacrimile. Sfinții n-au făcut altceva decât să le reabiliteze.“ (CIORAN)