„poemele grele, adică cele care se cîntăresc mult
şi greu, despre care, atunci cînd vorbim despre ele,
vorbim despre faptul că nu sunt, se scriu între aceleaşi
ziduri groase ale unor cazane subterane, în care îşi duc
veacul, într-un mod visceral aproape, deoarece sîngele
a fost împins între margini, pînă la ultimele consecinţe,
tuberculoşii
soldaţii
comuniştii
preoţii şi
amanţi ai războaielor,
uneori stăteau atîrnaţi ca liliecii, adevărate cadavre
suspendate în vid, dar cu gîtul foarte uşor înclinat înspre
cei ce ar fi putut fi în afara zidurilor, înclinare ce se
putea datora numai poziţiei lor neobişnuite, cît, mai
ales, posibilităţii lor de a fi aplicaţi pe un ştreang al
suferinţei sau pe funia erotică a pasiunii pentru politica morţii.”