"Într-o scurtă vizită în România, am poposit în casa prietenilor mei Nuţu şi Slavia Cărmăzan, care au avut răbdarea într-o noapte să ne uităm pe ecranul laptop-ului meu la sute de fotografii selectate de mine din nenumăratele pe care le scanasem. Mi-au spus că trebuie nepărat să facem o carte şi am pus în mişcare mecanismul acestui proiect obligatoriu.
Eu nu voiam să se uite că, în perioada tinereţii mele, în România se făceau filme bune (cam 30 pe an), pe bani extrem de puţini şi cu oameni extrem de talentaţi, care îşi făceau această meserie nobilă într-o celulă de mărimea unei ţări.
Filmele acelor Sisifi ai culturii mergeau uneori la festivaluri internaţionale şi nu de multe ori se întorceau acasă cu premii prestigioase. Aveam impresia că de la naştere fotografiez lumea filmului, că de la început am devenit de-al lor. Am primit botezul de la actori, de la regizori şi mai ales de la operatori, pe care îi consideram fraţii mei. Scenarişti de mare talent, scenografi sensibili, care dădeau naştere la lumi trecute, la lumi de basm. Mi-a fost greu să mă desprind de aceşti oameni extraordinari şi de timpul în care eram împreună în locaţiile de filmare. Nu aveam embargou pentru niciun regizor.
De obicei se stătea zile, săptămâni, sau chiar luni la o filmare. Nu mă puteam bucura mai mult de câteva ore, sau cel mult câteva zile la un film. Lucrând pentru revista „Cinema”, trebuia să cutreier locurile de filmare şi îmi petreceam timpul mereu pe grabă. O grabă care mă stimula şi îmi dădea motivaţia cunoaşterii, a curiozităţii din interiorul acelei lumi fabuloase. Consideram că sunt martor la o istorie pe care
aceşti oameni extraordinari o scriau în imagini, cu adevărat una dintre cele mai grele munci de creaţie din perioada comunistă.
Nu ştiţi ce greu se lucra cu o întreagă adunătură de oameni din marea echipă a filmului, dar şi ce plăcere era să lucrezi cu mari actori. Cu adevărat se forma o familie care avea respectul ierarhic al unei echipe, al familiei" - Emanuel Tânjală
Emanuel Tânjală, unul dintre cei mai cunoscuți fotoreporteri din România, a pus mâna pentru prima dată pe un aparat de fotografiat la 17 ani. Tatăl lui i-l cumpărase de la un client care venea la el la prăvălie – așa începe dragostea autorului față de profesia pe care o slujește de atâția ani. A debutat în presă în anul 1970, lucrând succesiv la mai multe publicații, ca ziarul Satul socialist și revistele Flacăra și Cinema. Până la începutul anilor '80, are șapte expoziții de fotografie în București, care îi aduc pe rând recunoaștere și reconfirmarea talentului.
Ca urmare a aprecierii de care se bucura în 1981, a primit o bursă de studii la Perugia din partea guvernului italian. Odată ajuns în Italia, hotărăște să nu se mai întoarcă în țară, astfel că, în 1982, trece Oceanul și începe o viață nouă în Statele Unite. Deși aici descoperă adevărata libertate, Emanuel Tânjală rămâne pentru totdeauna legat sufletește de spațiul românesc și, mai cu seamă, de lumea satului, pe care a surprins-o în fotografii unice cu valoare de document. Din 1990, revine adesea în țară, unde își reia activitatea în presă (colaborează, printre altele, cu România Liberă, Formula AS, Prezent, Vacanțe la țară) și începe să predea la Centrul pentru Jurnalism Independent. De asemenea, începe să colaboreze cu diferite edituri și ilustrează volumele „Piața universității” (coord. Irina Nicolau, 1997), „Tezaurul toponomic al Vrancei de Gabriela Macovei” (2002), „Vedere din Parfumerie de Silvia Kerim” (2003), „Românii din Covasna și Harghita. Istorie. Biserică. Școală de Ioan Lăcătușu, Vasile Lechințan și Violeta Pătrunjel” (2003), „Muntele iubirii de Livia Grama” (2008). Este coautor (împreună cu Dan Turturică) al volumului „România de la New York la Los Angeles” (1997). Emanuel Tânjală are o bogată participare la expoziții internaționale (în Polonia, Bulgaria, Ungaria, Mexic, Brazilia, Argentina, Cuba), iar fotografiile sale sunt publicate în ziare și reviste importante din Europa și Statele Unite.