O literatură nu este făcută doar din rupturi și a respira un aer contemporan nu este una cu epigonismul. Desigur regăsim în Lunga călătorie a prizonierului relația beckettiană dintre călău și victimă, uzându-se până trece de la înfruntare la complicitate. Dar această relație e oare numai beckettiană și istoria contemporană nu a fost nefericit de darnică în exemple? În orice caz, originală nu este nici situația, nici deteriorarea acestei relații. Dar alegându-și semnele din simbolistica creștină și printre arhetipuri anterioare creștinismului, Sorin Titel proiectează o situație contemporană în propria ei preistorie. Și nu ne îndeamnă la o descifrare: Fecioara Maria, Caron etc... Dimpotrivă, dozând cu rigoare, autorul ne interzice orice popas de clarificare. Suntem condamnați să umblăm alături de acești trei oameni - un prizonier și cei doi paznici ai săi - mai întâi - după un fel de stea nesigură - Regii Magi, de ce nu? - apoi după amintirea ei, în sfârșit după uitarea ei. Fraza ia într-atâta ritmul mersului încât, la limită, punctuația ar trebui să dispară pe lungi pasagii, punctul nemaiintervenind decât în rarele clipe în care cei trei se opresc pentru ca să înceapă sadicul joc dintre paznici și prizonier…
Dacă această descifrare odată sugerată ne este imediat răpită de autor, cealaltă care ar tinde la asemuiri prea contemporane și prea precise ispitește mai stăruitor. Dar e prea evidentă ca să ne mai oprim la ea. Monica LOVINESCU