Scrise la 9 ani, versurile din volumul de fatã ne prezintã un univers fascinant al imaginatiei unui copil, unde crãiasa aduce soarele de acasã, omul de zãpadã tânjeste dupã un botosel, ceasul doreste sã fie recomandat la Rosu împãrat, lupul Nãtãflet e mare cântãret, anul are fete cucuiete... în lumea creatã, autoarea vorbeste o limbã inventatã, chistoreza, iar animalele sunt înzestrate cu trãsãturi umane, caracteristice fabulelor: iedul se cam tine de bãut, legumele intrã în conflict, lebãda are tupeu. Cu talent, sensibilitate si umor, Ana sugereazã cã fiecare zi poate fi frumoasã: prin prietenie, cântec, solidaritate. De unde si concluzia din Culoarul vietii, fãcutã cu seninãtatea unui bãtrân întelept: "Viata a trecut/Si nu m-a durut".
Ana Coman are 15 ani, e elevã a Colegiului National Iulia Hasdeu din Capitalã. De la 9 ani, vârsta efervescentei sale creatoare, e membrã a Corului de Copii Radio. A debutat pe site-ul cultural www.liternet.ro, cu povestea Iedutul cu trei capre. Nãzdrãvãniile lui Ciufulici, apãrute la editura Cununi de stele în 2009, au fost scrise... tot la 9 ani!
Poezii pentru copii scrise de un copil.
Cu inedite ilustratii pentru colorat.
Motanul
într-o searã, motanul Pis
A avut asa un vis!
Cã era la mare,
în apã, la soare.
Dar un val l-a aruncat
Chiar pe uscat!
Ce-a urlat, ce a tipat!
S-a lovit la un picior
Si-acum merge c-un baston.
Dimineatã s-a trezit.
Auzea, asa si-asa,
Cum mama îi tot zicea:
- Uite-afar-un fulg de nea!
Gata! Trecuse verica
Si venise chiar iernica.
Vreau sã fiu un ceas desteptãtor
Mã vedeti? Cine sunt eu?
Sunt un ceas vãzut cu greu,
Cãci pe un zid mi se aflã culcusul si casa,
Calculatorul, scaunul si masa.
Ce mã fac? Sunt gras si mare!
Mereu stau în picioare,
Cu haina asta de urâtã culoare.
Mi-as dori... destept sã fiu.
Cu chiu cu vai, cu vai, cu chiu,
Pot s-ajung desteptãtor
Iar de-mi schimb îmbrãcãmintea, chiar... semafor.
Vreau sã fiu recomandat
Chiar la Rosu împãrat.
Ori la Verde... Nu prea stiu...
Vreau doar folositor sã fiu,
Cãci sã cânt eu îmi doresc,
"Tic-tac!". Sã vã-nnebunesc!
Dar asa, plângând pe zid,
Ce mã fac? Sunt chinuit...
A! M-a chemat mama la masã.
Trebuie sã plec! Dar, haide, lasã,
Vin si mâine tot aici,
Ca sã-mi dati cei mai dulci pupici.