Suntem în timpul celui de Al Doilea Război Mondial și locuitorii unui orășel grecesc se luptă pentru supraviețuire. Foametea e de neîndurat și mamele se prostituează pentru o bucată de pâine în plus pentru copiii lor, în timp ce tații au plecat să lupte pentru o cauză în care nu cred, într-un război fără întoarcere. Mizerie, sărăcie, multe speranțe, o lume care, atunci când devine copleșitoare, se continuă în imaginația unei fetițe care refuză să accepte că realitatea este și altceva în afară de frumusețe.
Când înduioșătoare, când amuzantă, Raraou, personajul central al acestei cărți, se prezintă dinaintea noastră și ne spune o poveste. E povestea propriei vieți, o viață măruntă care se intersectează cu alte destine, la fel de mărunte, toate prinse în vârtejul unei istorii necruțătoare.
Pavlos Matesis (12 ianuarie 1933 – 20 ianuarie 2013) s-a născut în localitatea Divri din Peloponez (Grecia). A studiat actoria la Facultatea de Artă Dramatică din Atena și a scris piese de teatru, nuvele, romane și scenarii pentru seriale de televiziune. Totodată, a avut o bogată activitate de traducător. A debutat în literatură în 1964, cu piesa de teatru Stația, căreia i-a urmat, în 1967, piesa Ceremonia, încununată cu Premiul de Stat pentru Teatru.
Debutul său în proză (1987) l-a constituit nuvela Afrodita, iar în 1990 a devenit cunoscut în urma publicării romanului Mama câinelui, în care realizează o radiografie a societății grecești contemporane. În 1989, Primăria orașului Atena i-a decernat Premiul „Karolos Koun“ pentru piesa de teatru Îngrijitorul de plante. Romanul Mama câinelui, cu numeroase reeditări de la publicare și până astăzi, a fost tradus în multe limbi și a fost inclus pe lista editurii engleze Quintet Publishing „1001 cărți ale literaturii universale de citit într-o viață“.