Considerăm că această lucrare, referitoare la managementul schimbării organizaţionale, reprezintă un ghid practic, ce poate fi folosit de către manageri sau consultanţi în management, pentru a concepe, proiecta şi aplica măsuri de perfecţionare a managementului, care să conducă la dezvoltarea organizaţiei. Lucrarea se adresează şi studenţilor, cursanţilor la postuniversitare sau celor implicaţi în programe MBA, care se pregătesc în domeniul teoriei, dar mai ales al practicii manageriale. Ea reprezintă, în acest sens, o continuare a unei lucrări, care a apărut la aceeaşi editură, intitulată „Fundamentele managementului organizaţiei”. Dar, aşa cum rezultă şi din titlu, în lucrarea respectivă se prezintă concepte de bază ale managementului organizaţiei, pe când în prezenta lucrare autorii încearcă să pună în mâna cititorilor instrumente practice, care pot fi folosite pentru a conduce organizaţia, pentru a o adapta mediului, deci pentru a o schimba în permanenţă.
Managementul schimbarii organizationale Ed. III
Categories:
Language:
Romana
Publishing Date:
2008
Publisher:
Cover Type:
Paperback
Page Count:
432
ISBN:
9789737093448
Dimensions: l: 17cm | H: 24cm
Unavailable
Price applicable only to online purchases!
Free Gift Wrapping!
Free shipping over 150 RON
You can return it in 14 days
You got questions? Contact Us!
