Mandrie si beton. Dupa 10 ani

Fotografiile lui Petruţ Călinescu au a treia dimensiune a imaginii: viaţa […] În spatele betonului vezi într-adevăr tot timpul mîndria constructorilor, sacrificiile, visele, dar şi deruta şi înfrîngerile. -- Vintilă Mihăilescu, antopolog

Multă lume a încercat să redea în mod ironic urbanizarea Oaşului; ceea ce aduce Petruţ Călinescu este gingăşia şi onestitatea cu care priveşte lucrurile, fără a le judeca. -- Mihai Vasile, editor foto

Mândrie și Beton spune o poveste întinsă pe decenii despre speranțele, ambițiile și suferințele unei comunități întregi din nordul țării plecate la muncă în străinătate. Acești oameni au sacrificat mulți ani confortul vieții occidentale în numele tradiției unei competiții sociale, care îi obligă să-și construiască în satele de-acasă o viață de lux, pe care, însă, cel mai probabil, nu o vor trăi niciodată.

Mândrie și Beton. După 10 ani este reeditare cărții apărute în 2013, căreia i se adaugă o nouă decadă de documentare, devenind astfel cea mai lungă documentare vizuală a unui fenomen social din România de până acum.

După 10 ani… Casele albastre bătrânești din lemn, devenite magazii de materiale de construcții pentru noile vile de beton, au dispărut pe măsură ce s-au terminat șantierele, pe ulițe gonesc în continuare mașini decapotabile, pe costumele populare a crescut numărul de cristale Swarovski, la gât miresele oșence au început să poarte globuri de Crăciun, au apărut cizme tradiționale în culori aprinse, pălinca nu se mai bea din sticle în formă de Tour Eiffel și nu mai vezi deloc căpițe de fân făcute de mână, ci doar baloți cilindrici, scuipați pe câmp de utilaje agricole moderne.

Între prima generație, care a luptat din greu să-și facă un rost în Franta, și copiii și nepoții lor, care vorbesc fluent limbi străine și sunt perfect integrați în societatea franceză, se cască o prăpastie tot mai mare. Cei dintâi visează să se întoarcă într-o zi acasă, iar generațiile următoare să rupă “blestemul betonului” care le obligă, conform tradiției, să-și bage banii câștigați din greu în case cu mult etaje în satele natale.

„Prima dată la Paris în cimitir am dormit, într-o criptă, trăgeam capacul după mine și nu știa nimeni unde sunt. De acolo am plecat, de sub pământ, dar uite unde am ajuns”, își amintește Patrick Dorle din satul Certeze, Țara Oașului, făcând cu ochiul spre Ferrari-ul lui pe care pare să nu se așeze praful niciodată.

Într-un context în care, fie din motive comerciale, fie politice, se promovează imaginea unui sat idilic, cu case din bârne de lemn fără niciun cui și femei care spală rufe la râu, considerăm că proiectul nostru face un serviciu istoriei recente a României, informând și documentând un fenomen unic și ireversibil. (Petruț Călinescu)

E la îndemână să ironizezi când nu cunoști straturile, resorturile, originile acestor experiențe crude de viață. Sunt oameni care au făcut sacrificii uriașe pentru ce au crezut ei că contează. Felul acesta de a trece prin lume nu e mai puțin valid decât altele. Au muncit, au strâns, au văzut și alte colțuri de lume, (s-)au irosit poate, dar s-au și regenerat cu o forță extraordinară și și-au recăpătat continuu vitalitatea. (Ioana Călinescu)

Fișa carte