Odată cu domnia lui Carol I a fost introdusă funcția de Mareșal al Palatului – de altfel, cea mai importantă în ierarhia Palatului. Avea să fie consolidată și legiferată odată cu proclamarea Regatului în 1881, iar responsabilitățile acesteia au evoluat în timp, incluzând gestiunea Casei Regale și a averii private a Regelui, dar și elaborarea normelor de protocol. În calitate de cel mai înalt demnitar al Curții, Mareșalul Palatului a avut și funcția de a menține si de a supraveghea legăturile Casei Regale cu autoritățile publice. Pe de altă parte, Mareșalul Palatului a deținut un rol-cheie în a asigura Casei Regale un set de norme de comportament, care să reprezinte un model de integritate pentru întreaga societate românească.
Lucrarea lui Tudor Vișan-Miu ne propune un fel de portret-robot al candidatului ideal la funcția de Mareșal al Palatului: preponderent militar de carieră – deoarece acesta avea nu doar trăsături indispensabile în război, ci și în viața civilă, precum: iubirea de patrie, sentimentul datoriei, curaj, spirit de sacrificiu, onoare, corectitudine, competențe organizatorice etc. Atunci când se întâmplă ca Mareșalul Curții să fie, totuși, diplomat de carieră, el nu este scutit de astfel de calități, la care se alătură abilități specifice unui diplomat. Obligatoriu, și militarul de carieră, și diplomatul de carieră trebuiau să fie administratori capabili.
Tudor Vișan-Miu arată că Regele Carol I a intenționat ca funcția de Mareșal al Palatului să fie una civilă, fără să interacționeze cu politicul. Unul dintre atuurile lucrării de față constând tocmai în devoalarea luptei monarhilor și a Casei Regale pentru a menține neutralitatea în fața presiunilor politicienilor. Astfel de conflicte au culminat în timpul domniei Regelui Mihai I. În ultima parte a cărții, autorul examinează de altfel dintr-o perspectivă inedită poziția curajoasă și demnă a Regelui Mihai, care a făcut tot ce a fost cu putință pentru a menține normele de comportament ale Casei Regale stabilite de Regele Carol I.