"Cu toate evenimentele minunate pe care le traversasem alături de părintele Paisie, mă îndoiam de el. Era posibil să vadă lucrurile într-o manieră strict personală, iar realitatea să-l depășească. Nu excludeam posibilitatea ca el să dețină numai o parte a adevărului, și să existe și alte părți de adevăr în alte sisteme de gândire și în alte religii. Poate că mă lăsam influențat prea mult de puternica sa personalitate, de mediul Sfântului Munte în general.
Am hotărât, așadar, să ofer șanse egale și yoghinilor hinduși. Îi cunoscusem, desigur, înainte de a-l întâlni pe părintele Paisie, dar nu mersesem niciodată în India, în epicentrul religiei lor. Am decis, prin urmare, să plec și să trăiesc împreună cu ei, să mă amestec printre ei, să-mi deschid sufletul dinaintea lor, așa cum făcusem și în cazul monahilor ortodocși.
Am trăit luni de zile în diverse ashramuri, împreună cu swami și guruși. Făceam totul împreună cu ei: mă sculam dimineața, mâncam, munceam, discutam, aplicam exerciții yoga. Pentru a cunoaște un lucru trebuie să-l trăiești, nu să-l analizezi pur teoretic. În consecință, mă hotărâsem să-mi impun o deschidere totală față de India și tot ceea ce însemna ea.
Oscilam așadar între două influențe spirituale foarte puternice. Cea mai mică înclinare a intenției mele avea o rezonanță imediată asupra efortului meu spiritual. Eram angrenat într-o luptă plenară, care angaja întreaga mea ființă. Pericolele de rigoare îmi amenințau nu doar modul de viață, ci și întreaga existență. Am fost ajutat, sau mai degrabă salvat, prin intervențiile lui Dumnezeu"