Vezi mai multe„Memorialul Durerii a fost tocmai leacul de care avea nevoie România pentru a începe să se vindece de pecinginea ultimei jumătăţi de veac. A fost genul de trezire pe baza unei traume psihice: ne-am pomenit cum, stând în faţa ecranului, eram asaltaţi de spectre a căror înfăţişare fusese distrusă de abjecţie.“ (Sorin LAVRIC)
„La modul cel mai real, Memorialul Durerii a deschis porţile, până atunci ferecate, ale unor închisori despre care în 1991 nu se ştia nimic: Sighet, Râmnicu Sărat, Jilava, Zarca Aiudului şi Zarca Gherlei, Piteşti, minele de plumb din nordul ţării, lagărele din iadul Peripravei. A fost o luptă contra cronometru, pentru că bătrânii luptători dispăreau, închisorile se renovau, suspect de repede, unele au şi fost demolate, celulele condamnaţilor la moarte deveneau încăperi cochete, vopsite în culori pastel...“ (Lucia HOSSU LONGIN)