Produse
Produse
    • Total RON Comandă
      x
      Coșul tău este gol.
      Comandă
      ×

      Sărbătorim 24 de ani împreună și ai codul CARTU24 pentru -20% la toată oferta în stoc 24h

      Metoda Bullet Journal
      Metoda Bullet Journal
      Metoda Bullet Journal
      Metoda Bullet Journal

      Metoda Bullet Journal

      Urmariti trecutul, organizați prezentul, proiectati viitorul
      7.3 / 10 ( 15 voturi)
      Limba:
      Romana
      Data publicarii:
      2019
      Editura:
      Tip coperta:
      Paperback
      Nr. pagini:
      320
      Traducatori:
      ISBN:
      9786067223453
      Dimensiuni: l: 14.5cm | H: 20.5cm
      Indisponibil
      Indisponibil
      Preț valabil exclusiv online!
      Împachetare cadou gratuită!
      Transport gratuit peste 150 de lei.
      Retur gratuit în 14 zile.
      Ai întrebări? Contactează-ne!
      Descriere

      În această carte, Ryder Carroll, creatorul Bullet Journal, un sistem de organizare extrem de popular, vă arată cum să folosiți această metodă pentru a:

      URMĂRI TRECUTUL
      Folosind numai un caiet și un pix, țineți evidența ideilor și a obiectivelor într-un mod clar, cuprinzător și organizat.

      ORDONA PREZENTUL
      Regăsiți-vă calmul zilnic, prioritizând și reducând volumul de muncă și abordându-vă lista de sarcini mai concentrați și mai productivi.

      PLANIFICA VIITORUL
      Stabiliți și evaluați obiectivele pe termen scurt și lung, planificați proiecte mai complexe cu simplitate și eficiență și trăiți-vă viața cu intenție, scop și sens.

      Asemenea multora dintre noi, Ryder Carroll a încercat tot felul de metode pentru a se organiza mai bine – nenumărate aplicații, sisteme, agende planificatoare și multe altele. Nimic nu l-a ajutat cu adevărat. Apoi și-a inventat propriul sistem, care necesita doar hârtie și un pix, și a constatat că acesta era atât eficient, cât și liniștitor. Le-a împărtășit metoda câtorva prieteni și, într-un timp foarte scurt, aceasta s-a viralizat, transformându-se într-un fenomen internațional. În prezent, sute de mii de fani Bullet Journal duc vestea mai departe și citesc blogul și newsletterul lui Ryder.

      Sistemul combină elementele unei liste de dorințe, a unei liste de sarcini și a unui jurnal. Simplifică procesul de captare a ideilor din minte (un martor neconsecvent) și de scriere a acestora, pentru a le vedea clar și a decide cum veți proceda mai departe. Vă ajuta să identificați lucrurile care contează și să vă stabiliți obiective în consecință. Divizând obiectivele pe termen lung în pași mărunți și concreți, utilizatorii își pot alcătui harta unui drum mai accesibil către îmbunătățire continuă, reușind să rămână concentrați în pofida avalanșei permanente de solicitări exterioare.

      Dar aceasta este mult mai mult decât o carte despre managementul timpului. Este și un manifest pentru ceea ce Ryder numește „viață trăită cu intenționalitate”: a vă asigura că acțiunile voastre sunt aliniate cu convingerile pe care le aveți. Chiar dacă folosiți deja un Bullet Journal, această carte vă oferă noi exerciții pentru a deveni mai calmi și mai concentrați, noi idei revelatoare despre cum să vă stabiliți prioritățile mai bine și o nouă perspectivă asupra puterii instrumentelor analoage într-o lume digitală.

      Bullet Journal este unul dintre cele mai elegante și mai eficiente sisteme de productivitate pe care le-am întâlnit vreodată. Vă va ajuta nu doar să vă organizați mai bine, ci și să deveniți mai buni. Recomand cu încredere această carte (și metoda aferentă) oricui își dorește să obțină mai mult de la viață. — CAL NEWPORT, autorul cărții Deep Work

      Indiferent dacă sunteți deja un utilizator experimentat al jurnalelor sau dacă v-ați dorit mereu să explorați beneficiile unui jurnal, Metoda Bullet Journal simplifică procesul de așternere a gândurilor pe hârtie și, cu siguranță, vă va transforma viața în mai multe moduri decât vă puteți imagina. — HAL ELROD, autorul cărții The Miracle Morning

      Pe lângă abilitatea Bullet Journal de a organiza și prioritiza sarcinile, popularitatea paginilor dedicate ținerii evidenței unor aspecte precum starea de spirit și recunoștința i-a determinat pe experți să tragă concluzia că acest tip de jurnal poate fi eficient în combaterea anxietății, întrucât face sarcinile să pară mai ușor de abordat și de gestionat. — Independent

      Recenzii și comentarii

      Nota

      de |

      Nu există recenzii pentru acest produs.
      Adaugă o recenzie
      Trebuie să te autentifici pentru a adăuga comentarii/recenzii.