Atît moartea cerebrală, cît şi transplantul de organe reprezintă două probleme extrem de complexe şi de mare actualitate, care au suscitat şi încă mai suscită discuţii aprinse şi dezbateri largi pe plan internaţional, fiindcă sînt întrebări multiple legate de diagnosticul morţii cerebrale şi de managementul său, cît şi al donatorilor şi primitorilor de organe.
Extinderea transplantului de organe a determinat neurofiziologii să înţeleagă mai bine mecanismele morţii cerebrale şi, pe baza unei experienţe, stabilirea criteriilor pentru prelevarea de organe, în vederea transplantului.
Dezbaterile în decursul timpului au fost foarte ample, pe plan internaţional, datorită impactului exercitat de transplantul de organe asupra populaţiei, iar implicaţiile au fost multiple: deontologice, legislative, economice, sociale etc. De aceea, unele ţări au fost obligate să formuleze o legislaţie mai „permisivă”, iar alte ţări o legislaţie mai „limitată”, respectîndu-se totuşi criteriile morţii cerebrale acceptate în mod general. în ţara noastră se impune să informăm întreaga reţea medicală în legătură cu datele acumulate în timp, care pot şi trebuie să fie aplicabile şi în România.