Moartea Parafina

„Citita in cheie liric-biografica, poezia lui Robert Serban releva un dublu paradox: evoca fara sa nostalgizeze si edifica deconstruind. Forta ei provine dintr-un amestec de ironie sentimentala si memorie necrutatoare, explorate cu luciditatea eului pentru care trecutul nu mai exista, iar viitorul nu conteaza. Rasucita in jurul axei care o genereaza, poezia se reduce, de fapt, la un Punct Omega, la suma propriilor contrarii: renuntind la virtutile dulci-acrisoare ale sentimentalismului, poezia e imagine si senzatie, mai degraba decit tehnica si sens. Un discret tremolo, o gituire cu greu tinuta sub control coloreaza, totusi, textul, conferindu-i nu doar o aura, ci si un abur: inelul de foc al poeziei adevarate si al inteligentei artistice.” (Mircea Mihaies)

„Proaspat, mai in forma ca niciodata, Robert Serban reuseste sa fie direct si aluziv simultan. Nu stiu cum ii iese chestia asta. Daca as sti, fireste, i-as folosi reteta eu – si restul confratilor. Dar e complicat rau sa fii simplu. Fara gravitate, el scrie despre lucruri grave, esentiale. Faptul cotidian se transforma in pilda. Istoria mare si cea mica sint judecate prin ochii unui copil. Inductiva, filosofia artistului creste dinspre marunt inspre enorm. Insa scriitorul nu se asaza in fata computerului s-o faca pe poetul. Nu incurajeaza pozele teatrale si nici smecheriile. Doar spune povesti adinci pe un ton firesc, de-acasa. Mai melancolica acum, arta lui te face sa rizi sau sa plingi cu mijloace simple. E ca si cum un amic bun te-ar scoate simbata seara la o pizzerie in oras, mai cititorule! Sa mai depanati si voi amintiri despre moarte, despre cum se poate muri destept.” (Felix Nicolau)