Vezi mai multeVeacul de Argint a fost o epocă grandioasă și tragică în viața culturală a Rusiei de la sfîrșitul secolului al XIX‑lea și începutul secolului XX. Devenit treptat un fenomen aproape „mitologic” și un subiect supraîncărcat cu semnificații și bucurîndu‑se mai curînd de o receptare emoțională decît rațională, Veacul de Argint este perioada cînd se afirmă mișcările moderniste în Rusia. La proliferarea „mitului” despre Veacul de Argint a contribuit, desigur, titulatura metaforică, „prețioasă”, mai cu seamă că ea nu include sufixul ‑ism și pare mai curînd o denumire poetică decît una științifică. Și adevărul acesta este: vorbim despre o denumire inexactă din punct de vedere cronologic și estetic.
În zilele noastre, Veacul de Argint continuă să suscite interes și dintr‑un alt motiv, foarte relevant: mobilul acelei epoci a fost o criză majoră care cuprinsese societatea rusă la sfîrșitul secolului al XIX‑lea, dar și o spectaculoasă renaștere spirituală. Între acești poli, fațetele Veacului de Argint (cu efecte pregnante – culturale, literare, politice, sociale) nu s‑au epuizat și se cer explorate în continuare. În România nu există studii unitare dedicate fenomenului, și inconvenientul trebuie remediat. Interesul cercetătorilor din întreaga lume pentru această perioadă este justificat și prin faptul că, în perioada sovietică, Veacul de Argint a fost studiat (cînd a fost) cu instrumentarul dogmatismului literar sovietic, iar puținele lucrări care au pretins o înțelegere teoretică a fenomenului au fost rezultatul unui compromis cel mult stilistic între autorși organele de cenzură. Altfel, nu s‑a ajuns la problemele estetice
de substanță, incomode în mare parte în acea perioadă. Creatorii Veacului de Argint trebuiau mai curînd epurați din punct de vedere ideologic, îngropați (dacă nu cumva acest lucru se întîmplase, în sens propriu, prin Gulagul în care mulți s‑au stins, în fața plutoanelor de execuție sau în emigrație) și, în cele din urmă, uitați. Prin urmare, Veacul de Argint este încă într‑un proces de restabilire și popularizare în întreaga lume.
Monografia are trei părți, una preponderent teoretică și două cu caracter aplicat. Acestea din urmă analizează direcțiile estetice efervescente ale Veacului de Argint (simbolismul și decadența), iar a treia realizează trei medalioane pentru autori notabili, afiliați unui curent al modernismului moderat, specific arealului literar rus: acmeismul.