Povestea lui Morcoveata este un roman autobiografic, în care amintirile amare ale scriitorului contureaza imaginea unui copil nefericit, care simte nevoia dragostei si ocrotirii parintesti. Profundele trairi, analizate cu rafinament, dezvaluie, sub lumina unui umor uneori vesel, alteori trist sau cu accente sumbre, un univers al copilariei, filtrat prin ochii unui copil de o sensibilitate excesiva si cu o personalitate complexa.
"... Rămas singur, Morcoveaţă îşi încordă muşchii, dar parcă avea călcâiele lipite de pământ, de nu putea să facă o mişcare. Întunericul îi părea atât de înspăimântător, că a crezut pentru câteva secunde că a orbit. Uneori, câte o pală rece de vânt îl învăluia, încetinindu-i mişcările. Avea senzaţia că este atins de tot felul de lighioane, vulpi, poate chiar lupi... Poate că ar fi fost mai bine să se repeadă cu capul înainte în întuneric şi să închidă portiţa. Aşa şi făcu. Prinse, în sfârşit, pe bâjbâite cârligul uşiţei. Dar zgomotul paşilor lui le agită pe înaripate, care începură să se foiască şi să cotcodăcească speriate.
Morcoveaţă, mai speriat ca ele, ţipă:
— Da’ mai tăceţi odată, că sunt eu, Morcoveaţă!..."