Morti imaginare

În Morţi imaginare, distins cu Premiul Médicis pentru eseu (2003), ficţiunea şi analiza se îmbină pentru a descrie sfârşitul a mai bine de treizeci de scriitori, de la Montaigne la Truman Capote, trecând prin Balzac, Freud şi Nabokov. Nici urmă de macabru, de predici sau de lacrimi; apropierea de marile spirite care se pregătesc să iasă din scenă se face pe un ton grav, însă pe alocuri surprinzător de amuzant, scriitura este erudită şi, mai presus de toate, plină de umanism. Cartea este, până la urmă, o istorie paralelă a literaturii, în care ultimele clipe ale unor scriitori majori, cum sunt Pascal, Kant, Flaubert, Rilke sau Buzzati, devin pretexte pentru analiza vieţii.