Necunoscuta de la Wildfell Hall

„Atât de limpede îmi dau seama de aceste lucruri, încât, chiar dacă l-aş revedea şi dacă el şi-ar mai aminti de mine şi m-ar mai iubi (ceea ce, vai! e prea puţin probabil, când ne gândim în ce lume se învârte şi de cine e înconjurat) şi dacă m-ar cere de nevastă, sunt hotărâtă să nu consimt pâna ce nu voi şti cu siguranţă care din cele doua păreri despre el este mai aproape de adevăr: a matuşii sau a mea. Pentru că dacă a mea e complet greşită, înseamna că nu pe el îl iubesc, ci pur şi simplu o plăsmuire a închipuirii mele. Dar cred ca nu e greşită – nu, nu, există ceva tainic, un instinct ascuns care mă asigură că am dreptate. El are un fond bun; şi ce încântare să-l dezvălui! Dacă s-a rătacit, ce fericire să-l poţi aduce pe calea cea dreaptă! Dacă acum e expus influenţei dăunătoare a unor prieteni ticăloşi care-l pot corupe, ce glorie va fi să-l izbăvesc de ei! O! Măcar de-aş putea să cred că cerul mi-a încredinaţat această misiune!“