... din perioada petrecută ca ziaristă acreditată la Geneva, Nicolette Franck a rememorat, după căderea comunismului, una dintre situațiile când a fost contactată de un diplomat român, fără a oferi date exacte: „Într-o zi, m-a oprit pe culoarele ONU un ambasador român, nou venit în calitate de funcționar la Înaltul Comisariat al Refugiaților și, totodată, aveam să descoperim cu‑ rând, însărcinat să ne convertească, pe Yves și pe mine, la comunismul său. În acea zi m-a oprit să-mi spună că articolele mele au fost citite la București.”
Într-un raport al Securității din 30 aprilie 1976 se configura o altă latură a activității jurnalistei: „Despre Frank Nicolette se cunoaște că până în anul 1971 s-a ocupat de racolarea cetățenilor români care efectuau deplasări în Elveția, încercând să-i determine să rămână în străinătate. De asemenea, deținem date din care rezultă că Frank Nicolette a colaborat cu organele de contrainformații elvețiene, furnizând aceste date cu privire la personalul ambasadei noastre din Berna.”
Totodată, era descrisă în notele Securității fie ca o „femeie inteligentă, abilă în discuții”, fie ca o „ziaristă mediocră” dar care avea preocuparea principală să-i convingă pe românii întâlniți să emigreze. O telegramă din 13 ianuarie 1973, trimisă din Elveția la București, de ofițerul „Dincă de la Vânători” , care abia o cunoscuse pe Nicolette Franck, arăta interesul acesteia de a publica o carte despre România, motiv pentru care solicitase sprijinul oficialităților române în vederea documentării.
Din Centrală se transmitea diplomaților să nu i se acorde asistență. Ținând cont că urma să viziteze România, erau solicitate măsuri în „cooperare cu Serviciul Dezinformare pentru a-i comunica unele date conform interesului nostru de obiectiv”. Se acționase în acest fel deoarece fusese remarcat jocul ei abil de a contacta diverse surse, prin așa-numitul „lectorat Slănic” (Oficiul din Geneva) sau prin Marcu și Dincă, probabil persoane oficiale care intrau constant în contact cu jurnalista...