Dacă despre lucrurile care ne trebuie sau par să ne trebuiască credem că știm câte ceva, chiar și atunci când ignorăm că ne dorim cu ardoare lucruri care vor ajunge să ne ruineze, despre rostul vieții înseși nu știm nimic și, ca să fim sinceri, nici nu ne interesează, trăind de pe-o zi pe alta, alergând să ne-mplinim dorințele, cum se întâmplă în această lume a lăcomiei și unde poate că nevoia bolnavă de a tot avea e semnul unui profund deficit de ființă.
Se-ntâmplă însă să fim opriți din alergarea noastră bezmetică de o întâmplare neprevăzută și-abia atunci ne e dat să înțelegem ceea ce în mod obișnuit e de neînțeles, și anume că simplul fapt de a exista e o minune, că fiecare clipă e unică si viața noastră prețuiește ca loc în care se poate arăta adevărul și frumusețea, ca loc al primirii miracolului ce ni se arată chiar aici, în acest prezent, cum ar fi un minunat răsărit de soare, înflorirea unei flori sau gânguritul unui copil. Și-așa înțelegând, cum obișnuim să fotografiem locurile frumoase văzute într-o excursie, se face simțită nevoia de a nota imagini și gânduri din călătoria ce ne-a fost dată – viața noastră. Și-ncet, încet o poveste se-alcătuiește…