La două luni după ce căzuse spectacolul cu Mioara şi după ce scrisese renumitul Fals tratat pentru uzul autorilor dramatici, Camil Petrescu începe să consemneze, pentru că – aşa cum scria într-o altă încercare de jurnal – „conflictul dintre mine şi lume a devenit prea acut ca să nu-l supun unei observaţii zilnice”. Citite acum, notaţiile sale se constituie într-adevăr drept un martor.
Nu este vorba de „un jurnal literar”. Evenimentele importante din viaţa sa sunt lăsate deoparte. Ori, între 1927–1940 (arcul de timp cuprins în „note”), au avut loc însemnate evenimente: publicarea romanelor, doctoratul, volumul Teze şi antiteze, apoi amplul studiu Modalitatea estetică a teatrului, lucrul la „Doctrina substanţei”, directoratul la Teatrul Naţional ş.a. Notele, însă, conţin momente ale exasperării omului în lupta zilnică ce-o are de dus cu viaţa, cu infirmitatea, cu inamicii literari, cu politicienii corupţi sau doar indiferenţi ş.a.m.d.
Pentru cei care cunosc doar opera lui Camil Petrescu şi au, poate, o imagine confecţionată din informaţii sumare despre viaţa sa, volumul aduce preţioase date pentru o mai exactă înţelegere a multor pagini din operă. Cei care-l cunosc mai bine, se pot simţi, pe durata lecturii, încă o dată, solidari cu dramele sale.