Scrisa cu generozitatea celor care culeg si sintetizeaza informatii pentru a le transmite apoi mai departe, intr-o viziune proprie, lucrarea se adreseaza deopotriva teoreticienilor si practicienilor dreptului, dar, in acelasi timp, si studentilor ori absolventilor facultatilor de drept care se pregatesc sa acceada in una din profesiile juridice.
Lucrarea este bine structurata, pe langa comentariile si explicatiile fiecarei norme, autorii redand legislatia conexa, jurisprudenta instantelor nationale la care au avut acces, jurisprudenta instantei constitutionale si a Curtii Europene a Drepturilor Omului. Unde a fost cazul, au fost relevate opinii personale, dar si scurte elemente de drept comparat. Comentariile au un caracter preponderent aplicativ, autorii simtind nevoia sa aduca o contributie la asigurarea certitudinii si sigurantei in domeniul dreptului familiei, prin reunirea teoriei si practicii in materia disecata, ca fundament pentru o reala documentare stiintifica. Chiar daca explicatiile prezentate, opiniile exprimate, solutiile redate nu vor fi unanim acceptate, cu siguranta vor suscita discutii si dezbateri interesante intr-o materie in continua adaptare la realitatile vietii sociale.
Noul Cod civil. Cartea a II-a, despre familie. Art. 258-534. Comentarii, explicatii si jurisprudenta
Categorii:
Limba:
Romana
Data publicarii:
2016
Editura:
Tip coperta:
Hardcover
Nr. pagini:
880
Colectie:
ISBN:
9786066737203
Dimensiuni: l: 18cm | H: 25cm
10500
20% cod:FULGDENEAi
Discountul se acordă prin aplicarea codului în campul aferent la plasarea comenzii.
Livrare în 24h! (a doua zi)
Stoc limitat
Preț valabil exclusiv online!
Împachetare cadou gratuită!
Transport gratuit peste 150 de lei.
Retur gratuit în 14 zile.
Ai întrebări? Contactează-ne!