Publicat inițial în 1929, eseul O cameră doar a ei constituie o argumentare spumoasă, urbană și convingătoare împotriva subminării intelectuale a femeii, cu precădere a scriitoarelor.
A scrie și a citi sunt imposibil de disociat. Pentru că dintotdeauna scrisul și cititul au fost imposibil de disociat de context. Iar pentru a scrie și pentru a citi excepțional este nevoie de o minte în care masculinul și femininul sunt imposibil de disociat
Virginia Woolf, fiica lui Sir Leslie Stephen, s‑a născut la Londra în 1882. Tatăl ei a fost primul editor al The Dictionary of National Biography. După moartea lui, în 1904, Virginia și sora ei, pictorița Vanessa Bell, s‑au mutat în Bloomsbury și au devenit nucleul Grupului Bloomsbury. Această colectivi‑tate informală de artiști și scriitori, printre care se numărau și Lytton Strachey și Roger Fry, a avut o influență puternică asupra culturii britanice din secolul XX.În 1912 Virginia s‑a căsătorit cu Leonard Woolf, scriitor și reformist social. Trei ani mai târziu, a fost publicat primul ei roman, Călătorie în larg (Editura Univers, 1994), urmat de Noapte și zi (Editura Univers, 1987) și de Camera lui Jacob (Editura Univers, 1990). Aceste prime romane dezvăluie dez‑voltarea stilului narativ inovator și aparte al Virginiei Woolf. În această perioadă a fondat, împreună cu Leonard Woolf, The Hogarth Press. Prima carte publicată a fost volumul Two Stories (1917), scris împreună și tipărit în sufrageria casei lor din Surrey. Cea mai mare parte a operei Virginiei Woolf a fost publicată inițial la The Hogarth Press. Între 1925 și 1931, Virginia Woolf a scris ceea ce astăzi sunt considerate cele mai valoroase opere ale ei, de la Doamna Dalloway (ElU, 1968), Spre far (Minerva, 1972) și la romanul poetic și experimental Valurile (Editura Univers, 1973). În aceeași perioadă a scris numeroase nuvele, eseuri de critică literară, articole jurnalistice și biografii, printre care și prezentul eseu O cameră doar a ei (1929). Această perioadă de creativitate intensă a fost umbrită de episoade depresive, de care suferea încă de la moartea mamei sale, în 1895. Pe 28 martie 1941, cu câteva luni înainte de publicarea ultimu‑lui său roman, Între acte (Editura Univers, 1978), Virginia Woolf s‑a sinucis.
„Dacă acea «cameră doar a ei», pe care Virginia Woolf o dăruiește cu luciditate femeii de pretutindeni care scrie ficțiune sau poezie, este și astăzi de multe ori goală, înseamnă că eseul acesta merită descoperit, (re)citit și ascultat, fiindcă profețiile lui Woolf încă nu s-au împlinit nici acum, la aproape nouăzeci de ani de la publicarea lui. Asta înseamnă că mai e nevoie de conștientizare și luptă pentru ca scriitoarele să aibă independență deplină și recunoaștere, plus un teritoriu absolut personal, pentru a scrie despre teritoriile comune și pentru a intra în mod vizibil și cu drepturi egale în teritoriul viu al literaturii universale, fiecare cu numele și vocea ei. O cameră doar a ei este un evergreen literar și ideologic.” Svetlana Cârstean
„Deși tema este aparent destul de clară și concluziile nu întotdeauna tranșante, această carte, distilare a unei minți cristaline, scrisă atât de proaspăt și tumultuos, dar cu atâta forță, cu siguranță are ceva de zis. Multe dintre lucrurile semnificative sunt spuse în treacăt: revelații fulgerătoare, critici infinitezimale, tușele esențiale specifice unei scriitoare care are de spus mult mai multe decât simplul subiect pe care a fost rugată să-l discute.” The New York Times