O istorie a frumusetii

O istorie despre ceea ce place sau nu place la corpul omenesc, într-o cultură anume sau o perioadă anume; aparent puse în valoare, linii accentuate sau depreciate. Şi despre felul cum se schimbă termenii de referinţă de la o epocă la alta.

„Frumuseţea (cu tot ce înseamnă ea de-a lungul modernităţii: model divin revelat în Renaştere, dezvăluire a sensibilităţii în lumea clasică, descoperire de sine în Romantism sau formă de democratizare a identităţii în secolul XX) nu este, la Vigarello, o ficţiune. Ea poate fi o «invenţie», însă una întemeiată în arte (vizuale sau ale scrisului), în psihologie şi sociologie, în istoria vieţii private şi a instituţiilor. Ca invenţie, frumuseţea înseamnă, pentru Vigarello, o sporire a atenţiei faţă de dimensiunea fizică (în Renaştere), o importanţă nouă acordată unei anumite parţi a corpului (partea de sus în lumea clasică, cea de jos începând cu sfârşitul secolului al XIX-lea) sau inventarea unor noi contururi corporale («imaginarul aroganţei» burgheze, «imaginarul eficienţei» sportive în secolul trecut).” (Simona Şora, ianuarie 2007, Dilema veche)