O povestioară lumpen, ultima carte publicată de Bolaño înainte să moară, este o mică bijuterie, pe care Gabe Habash de la prestigioasa Publishers Weekly o consideră „la fel de substanțială ca o carte de trei ori mai lungă“. Doi adolescenți din Roma rămân pe neașteptate orfani și renunță încetul cu încetul să mai meargă la liceu. Încep să muncească, sora la un salon de coafură, iar fratele la o sală de gimnastică. Televizorul le ocupă restul timpului. Își găsesc doi colegi de apartament dubioși (libanezul și bolognezul) și o apucă pe căi care sigur nu le‑ar fi plăcut părinților lor. Nu este o poveste dickensiană, în ciuda orfanilor, ci o ilustrare a preocupărilor care l‑au obsedat pe Bolaño în toate cărțile sale.
„Poate este suficient să spunem că Bolaño vorbește pentru un întreg continent, un întreg univers al dezmoșteniților – mai mult decât pentru generația sa. El este, în acest roman, fiul rebel al lui Borges, nepotul insolent al lui Cortázar. Și este, ceea ce contează cel mai mult, în întregime el însuși.“ Washington Post