O scrisoare pierduta

Într-un orășel de munte, ori Piatra Neamț, ori Curtea de Argeș, dar în România politica e peste tot la fel, lumea se pregătește de alegeri. Un aspirant, Nae Cațavencu, avocat și meșter în discursuri sforăitoare, pare a avea un as în mânecă pentru a se alege deputat. De fapt nu în mânecă, ci în căptușeala gambetei, și nu o carte de joc, ci o scrisoare de amor a pre- fectului, Ștefan Tipătescu, către Zoe Trahanache, soția șefului organizație locale a partidului de guvernământ. De canalie ce e, avocatul amenință s-o publice în Răcnetul Carpaților dacă nu i se face hatârul. Doar că, de la centru, e trimisă altă cana- lie, Agamiță Dandanache, vechi combatant al partidului, înrăit în trădări și șantaje. Într-o învălmășeală provocată tocmai de polițaiul orașului, Cațavencu pierde ultima șansă odată cu gambeta. Dandanache îi suflă deputăția lui Cațavencu, iar onoarea damei, ca și aparențele, e salvată de un cetățean turmentat dar onest, care încurcase pălăriile. Din toamna lui 1884, când a fost jucată la Teatrul Național, piesa O scrisoare pierdută a lui Caragiale e cea mai iscusită descriere a politicii românești. Parol! „Scrisoarea pierdută, o operă de «opoziție», este o critică, ocolită pe meandrele artistice, dar nu mai puțin necruțătoare a politicului, primită cu admirație de o mică elită intelectuală, cu o înverșunată ori cel puțin pasivă rezistență de restul conducătorilor (a trebuit să aștepte 50 de ani, ca să poată împlini 250 de spectacole).“ Camil Petrescu, romancier și dramaturg român, în 1939, despre piesa lui Caragiale Ion Luca Caragiale (1852–1912) dramaturg, prozator și publicist român. Astăzi este considerat unul dintre clasicii inamovibili ai lite- raturii române, căreia i-a dăruit o operă fabuloasă ca autor de piese de teatru, pamflete, poezii, nuve- le și romane. Tot atât de important este și pentru cultura și spiritul civic din România, fiindcă Nenea Iancu, numele întrebuințat de prieteni, a fost director de teatru, gazetar și comentator politic și chiar patron de berărie. Teatru: O noapte furtu- noasă (1879), Conu Leonida față cu reacțiunea (1880), O scrisoare pierdută (1884), D-ale carnavalului (1885), Năpasta (1890) etc. Volume de proză publicate în timpul vieții: Schițe (Traduceri și originale) (1897), Momente (1901), Novele, povestiri (1908), Momente, schițe, amintiri (1908), Schițe noue (1910).