"(...) un evident fundal glossy, cu iz estetizant, care se poate resimți acut și în Instalația. Poemele esențializate din primul ciclu (Solace) pot fi contrapuse tendințelor poeziei feminine a ultimilor ani: un soi de angoasă neoromantică, á la Mariana Marin, dă tonul general al acestui calup: „Cu o rochie roșie într-o seară/ plină de altele se strecoară-ntre mese/ greu/ chiar și pe lângă zid/ să te ții/ când nu mai e diferență între/ a te agita și a pâlpâi”. În același timp, e foarte interesant de urmărit cum singurul element care conferă poemelor o atare alonjă biografică stă în titlul volumului. Depersonalizarea marchează, la tot pasul, conținutul textelor, iar schema încifrării sensurilor (metodă cu care ne-a obișnuit Alex Văsieș încă de la debut) dă seama de lipsa de asumare plenară a discursului. Abia în al doilea ciclu, intitulat Fetele din România, poemele își găsesc concizia și nota personistă. Supraexpuse imagistic, poemele capătă o notă străvezie și difuzează spectacolul superb al unei tinereți introspective, supuse unei autoscopii senine, pe ritmuri de muzică boreală. Miza acestor poeme stă în acumulare de emoții, imagini, confesiuni suspensive: „Trec prin zile ca să ajung la tine/ Balans între difuzoare și acces de autorepliere/ Îmi amintesc miracolele mă apasă/ Intensitatea și disperarea fără obiect din vise/ Un perete de întuneric pe satelit în vise// Trec prin zile mă arcuiesc în furtună/ Ca să nu ratez nicio axă pe care ne-am putea intersecta/ Nimic mai imens decât să-ți aud vocea/ Prin pereți prin spațiul în care mor stele.. Tu ești dragostea mea mă dirijezi în cuante/ Când tot ce vreau e să ajung la tine/ Să te întinzi în beznă la picioarele mele// Viața se va termina cu băieți îmbrăcați în tine/ Un milion de băieți mărșăluind în răcoarea de seară// În imensitate”. (Emanuel Modoc, Oana Văsieș c’est moi, Tribuna, noiembrie 2016)
Oana Vasies
Categorii:
Limba:
Romana
Data publicarii:
2016
Editura:
Tip coperta:
Paperback
Nr. pagini:
64
ISBN:
9786067520538
Dimensiuni: l: 13cm | H: 20cm
1890
Livrare în 24h! (a doua zi)
Stoc limitat
Preț valabil exclusiv online!
Împachetare cadou gratuită!
Transport gratuit peste 150 de lei.
Retur gratuit în 14 zile.
Ai întrebări? Contactează-ne!