Omul de zapada

În această poveste cele două personaje principale au trăiri asemănătoare oamenilor, iar întreaga natură este descrisă de parcă ar fi desprinsă dintr-un basm: "covorul de zăpadă ce învelea pământul părea acoperit cu diamante ce sclipeau mai albe decât zăpada însăşi". Omul de zăpadă trăieşte într-o lume limitată, curtea casei. El se îndrăgosteşte de vâlvătaia unei sobe, o dragoste fără speranţă, deoarece condiţia lui nu-i permite să ajungă la ea. Soba face parte dintr-o altă lume, la care Omul de zăpadă poate doar visa. În paralel cu viaţa Omului de zăpadă, simbolizând viaţa omului cu suflet pur, ne este prezentată viaţa câinelui, care ilustrează cum este tratat omul în societate. Câinele, pe vremea când era tânăr şi îi bucura pe stăpâni, locuia în casă, avea mâncare, căldură şi se bucura de dragostea celor din jur. La bătrâneţe el a fost alungat din casă şi legat în lanţuri, aşteptând resemnat sfârşitul, de care, spre deosebire de Omul de zăpadă, era conştient: "Te du, te du, cum o să mă duc şi eu!..."