Vezi mai multeO data cu "Hermeneutica facticitatii", ultimul dintre "primele cursuri" de la Freiburg, gandirea heideggeriana isi gaseste deviza.
La capatul acestui prim segment de drum, titlul exprima in chip limpede doua lucruri. Mai intai, faptul ca "viata" trebuie abordata la nivel „factic", adica nicidecum ca o idee pura rupta de temporalitatea ei istorica si smulsa din lumea care ii este constitutiva. Viata se desfasoara in imediatul unei situari istorice in lume, iar acest nivel poarta la Heidegger numele de "facticitate". Ca atare, insa, facticitatea nu poate fi abordata decat de pe pozitiile facticitatii insesi, astfel incat orice efort de intelegere a ei sa aiba sensul unei intelegeri de sine. Din aceasta cauza, cercetarea facticitatii nu isi descopera obiectul, ci il are deja, si se misca astfel mereu in perimetrul unei intelegeri de sine istorice care o precede si care nu cere decat sa fie "interpretata". Si astfel ajungem la cea de-a doua sugestie a titlului: ca viata nu poate fi abordata decat printr-o "hermeneutica". Conceputa riguros, ideea unei "hermeneutici a facticitatii" exprima transant termenii in care Heidegger intelege, inaintea plecarii sale la Marburg, sa se plaseze la antipodul oricarei "fenomenologii pure a constiintei".