Nicolae Iorga n-a fost, în mod sigur, un spirit comod, imperturbabil în viaţa culturală şi politica românească, dar fără el, oratorul irascibil şi publicistul ascultat, urmat şi temut, în acelaşi timp, nu ştim cum ar fi putut arăta viaţa românească în primele patru decenii ale agitatului veac al XX-lea. Biografia lui n-a fost încă scrisă, în complexitatea şi cu tragismul ei, şi nici opera sa, am impresia, n-a fost citită integral şi judecată fără părtinire. Nici chiar tradiţionalismul lui nu cred că a fost definit cu exactitate şi, mai ales, în funcţie de circumstanţele sociale, culturale şi naţionale ale momentului (acelea ce preced Primul Război Mondial). Criticii lovinescieni şi călinescieni, fiind prea aproape de polemicile pe care Iorga le-a provocat sau în care a fost nevoit să intre, nu i-au recitit scrierile şi n-au putut, astfel, să depăşească opiniile impuse de maeştrii lor spirituali. Sfârşitul tragic al istoricului a impus, apoi, o decentă tăcere. După 1945, Iorga a fost, automat, repudiat ca ideolog al naţionalismului şi al tradiţionalismului şi, în aceste condiţii, despre el nu s-a putut discuta (după câteva alte decenii) decât despre contribuţiile sale în sfera istoriografiei mărunte. Iorga rămâne, astfel, un subiect de studiu şi de meditaţie critică.
EUGEN SIMION
Îndeobşte, lucrarea ce ni se prezintă spre premiere este opera de cea mai mare valoare, care rezumă tot ce se ştie până acuma asupra dezvoltării literare a românilor în decursul secolului al XVIII-lea. Cunoştinţele autorului sunt cele mai întinse cu putinţă, nimic nu a rămas neexplorat de el, mai ales că are o foarte bogată cunoştinţă de lucrări inedite, din care ne dă un volum întreg de documente din cele mai interesante, privitoare la istoria literară, în apendicele notat mai sus. Tot ce s-a scris este cunoscut şi uilizat de el şi erudiţiunea lui este într-adevăr uriaşă.
Poate că cetirea unei scrieri bazate pe informaţiuni atât de multiple să fie cam obositoare; dar în orice caz este un tezaur nesecat pentru tot cel ce vrea să cunoască una din bogatele materii tratate.
Este o lucrare fundamentală asupra epocii literare tratate şi cunoaşterea trecutului nostru se va îmbogăţi desigur cu un adaos de mare preţ.