Opere IV. Supravietuirile: 1. Ramasitele mic-burgheze. 2. Armata mea de cavalerie

„Mentinerea intr-un univers inchis, pe care un autor si-l asuma cu maxima sinceritate si in care se angajeaza total, este preferabila si mai aproape de marea poezie decit capacitatea de a crea personaje, situatii si lumi. (Mai aproape de poezie, e adevarat, nu de proza – dar cine ne-ar putea convinge vreodata ca intre poezie si proza vreunul din talgere atirna mai greu?) Oricum, Radu Cosasu isi scrie o aceeasi carte, si anume nu o carte de literatura, ci, intr-un fel, scrie exact asa cum traieste, cum isi traieste nu o viata la intimplare, o viata asumata si construita ca un univers independent, ci propria viata.” (Mircea Ivanescu)

„Intr-un cuvint, Radu Cosasu ne da prilejul sa urmarim cum alter ego-ul sau conjuga fanatismele cu compromisurile, dupa o logica intortocheata, fragila si paguboasa, de mare efect caricatural. A scrie astfel la persoana intii, adica a vorbi fara complezenta despre tine, recunoscindu-ti orbirile, marginirile si lasitatile, cind cei care practica o asemenea formula narativa au, dimpotriva, obiceiul sa-si ofere compensatii ale frustrarilor sociomorale prin intermediul fictiunii literare, dovedeste o indrazneala artistica rara.” (Ovid S. Crohmalniceanu)

„Surprinzatoare, dar in perfect acord cu intregul demers de asumare a trecutului poate parea absenta oricarei tentative de justificare a convingerilor de tinerete si a gesturilor care decurg din optiunea entuziasta pentru ideologia comunista. Consecvent cu sine insusi, Radu Cosasu nu este preocupat sa justifice, ci sa recupereze si sa inteleaga. Si o face intr-o maniera inconfundabila, reconstituind cu tandra, dar neiertatoare ironie accidentele de parcurs ale unui destin omenesc, prea omenesc...” (Carmen Musat)