Tudor Arghezi (21 mai 1880 - 14 iulie 1967), poet, prozator si publicist, una dintre cele mai importante personalitati ale literaturii romane din secolul al XX-lea, vine, cum a marturisit chiar poetul, din "lumea taraneasca a Gorjului". In copilarie trece printr-o perioada extrem de dificila si va debuta la numai saisprezece ani in paginile ziarului „Liga ortodoxa”.
Apoi, colaboreaza concomitent la principalele reviste literare si ziare ale vremii, iar la varsta de 47 de ani, Tudor Arghezi publica primul sau volum de versuri, Cuvinte potrivite, a carui aparitie este salutata ca un eveniment de maxima insemnatate pentru lirica romaneasca de catre critica literara, in frunte cu G. Calinescu, M. Ralea si Pompiliu Constantinescu.
Ceea ce face geniul arghezian in poezie este aceea de a-si asuma sarcina lumii. El este poetul a toate, frumoase si urate, vazute si nevazute, poetice si nepoetice. Estetica lui, formulata in Testament si in numeroase tablete, porneste de la ideea ca veninul poate fi transformat in miere si uratul, mizerabilul, umilul din existenta pot rodi in poezie... cultiva religiosul si pune relatia dintre om si divinitate intr-o forma si cu un dramatism pe care poezia universala n-o mai cunoscuse pana la el.
Scrie, apoi, poeme agreste sclipitoare si da taranului o aura cosmica... el pune geniul verbal in slujba marii poezii. (Eugen Simion). Este ales membru al Academiei Romane (1955) si, in acelasi an (1965), este sarbatorit pe plan national, i se decerneaza prestigiosul premiu Gottfried von Herder prin Universitatea din Viena si este ales membru al Academiei Sarbe de Stiinte si Litere. In cartea liricei noastre, inceputa de Eminescu, poetul Cuvintelor potrivite se aseaza imediat in prim rang. (Pompiliu Constantinescu).