Papa Francisc este primul Pontif Roman care vine din Americi, mai exact din Argentina, ţara în care s-a născut. Părinţii lui, însă, erau amândoi italieni. Aşadar, după cum s-a prezentat el însuşi de la balconul Bazilicii Vaticane, Papa vine „aproape de la capătul lumii”. Dar rădăcinile îi sunt italiene. Originea Papei Francisc exprimă universalitatea Bisericii care, aşa cum spunea scriitorul Alessandro Manzoni, se întinde „de la o mare la alta”.
Şi-a ales un nume pe care niciun papă nu l-a mai purtat până acum, un nume îndrăgit şi răspândit, mai ales în lumea latină: Francisc. L-a ales, explică el:
- pentru iubirea pe care Francisc de Assisi a avut-o faţă de săraci;
- pentru iubirea pe care acelaşi Sfânt a nutrit-o faţă de Creaţie;
- deoarece Sărăcuţul din Assisi a fost un mare om al păcii.
Alegerea acestui nume cuprinde un mesaj şi un program, precum şi ideea unei perspective noi cu privire la stilul care-l caracterizează pe acest Papă.
Lumea l-a primit pe Papa Francisc cu uimire şi entuziasm. Cu uimire, pentru că numele lui nu era printre candidaţii consideraţi „papabili” înainte de Conclav; s-a putut însă vedea astfel, încă o dată, originalitatea Duhului Sfânt. Cu entuziasm, pentru că peste tot în lume alegerea sa a fost salutată cu bucurie şi a trezit multe speranţe, într-un moment în care omenirea simte că are nevoie de puncte de reper.
Papa Bergoglio este o personalitate de prim rang prin inteligenţă, cultură, spiritualitate, ca şi prin bogata omenie care îl caracterizează. Are o bună formare teologică, dar, mai mult decât teolog, Papa este păstor. Experienţa sa de viaţă l-a făcut deosebit de sensibil la sărăciile materiale şi spirituale ale timpului nostru. Este un om umil şi blând, apropiat de popor, atent la problemele sociale şi respectuos cu oamenii. Are un stil amabil şi un mod de a comunica simplu şi direct, care construieşte punţi către interlocutori şi merge drept la inimă.
Primele gesturi făcute de el ca papă au trezit simpatie în lumea întreagă, printre credincioşi şi necredincioşi deopotrivă.
A uimit faptul că înainte de a da prima sa binecuvântare, Papa i-a rugat pe cei prezenţi în Piaţa San Pietro să se roage în tăcere pentru el, ca Dumnezeu să-l binecuvânteze. Şi avem cu toţii şi azi în inimi imaginea Papei care, în dimineaţa de după alegerea sa, merge să depună personal un buchet de flori la statuia Maicii Domnului cunoscută drept Salus Populi Romani, din Bazilica Sfânta Maria Mare din Roma, şi rămâne îndelung în rugăciune. Fericită a fost şi alegerea de a merge să celebreze Liturghia din Joia Sfântă într-o închisoare pentru minori, unde a spălat picioarele a 12 deţinuţi, între care se afla şi o tânără musulmancă.
Există o mare pasiune în inima acestui Papă: aceea de a-l vesti pe Cristos lumii noastre, unde Dumnezeu are prea puţin loc în gândurile şi inimile oamenilor de azi. Dar fără Dumnezeu nu este lumină, nu este bucurie, nu este viitor.
Urez o largă difuzare acestei publicaţii care ilustrează personalitatea şi primii paşi ai Papei Francisc, un papă cu cap de iezuit, dar franciscan cu inima şi în modul său de a se comporta.
+ Cardinal Giovanni Battista Re