Un tată care se luptă cu o fiică adolescentă care mănâncă păsări vii; un bărbat care trage după el cadavrul soției intr-o valiză de piele și care, împotriva voinței lui, devine un artist la modă; femei în rochii de mireasă, care așteaptă, abandonate, pe marginea unui drum; acestea sunt câteva dintre personajele care animă poveștile Samantei Schweblin. În fundal, o realitate alcătuită din detalii concrete, al cărei registru este brusc schimbat prin gesturi izvorâte din atitudini suprarealiste și tulburătoare: pentru că în spatele rutinei banale de zi cu zi există un halo întunecat, un rânjet ce ignoră voit absurditatea fiecărui act.
Firul invizibil care unește o poveste cu alta, fiecare intrigă cu următoarea constă în complexitatea relațiilor umane, tragedia - sau tragicomedia - ce iși trage seva din lipsa de comuncare. În aceste pagini, construcția narativă în întregul său face aluzie de fiecare dată la altceva: la reprezentarea unei umanități care se luptă cu un echilibru precar, la acea schelă fragilă pe care se sprijină viața noastră și la faptul că o suflare de vânt sau un freamăt al inimii ar putea să cutremure pământul într-o clipă.