Îndeajuns de complexă şi de pigmentată, fabulaţia cărţii menţionate se remarcă prin rigoare, echilibru şi flexibilitate. Ca „pasăre de pradă”, Theodor – personajul principal – nu s-a sfiit să ştranguleze o adolescentă în bibliotecă. Bun prieten cu inspectorul Nony Korda, el îl frecventa pe acesta cu cele mai bune intenţii, „avea un curaj nebun”. Aparţinând categoriei excentricilor, taraţilor, devianţilor, somnambulicilor, „părea într-un declin cognitiv”, „trăia tristeţea criminalilor”, „era mai totdeauna un intrus”, „nu fusese niciodată iubit” (precum Frankenstein).
Mai degrabă uşor antipatizat decât dispreţuit, criminalul Theodor este înfăţişat de meticulosul autor cu deferenţa de rigoare, este prezentat din unghiuri diferite, e surprins în fel şi fel de situaţii, de natură să-i scoată în evidenţă când luciferismul iraţional, când tandreţea, eleganţa, generozitatea profund umane. (Viorel Nica)
Fragment PĂSĂRILE
Theodor a rămas mut. Mii de gânduri se învălmăşeau în mintea lui, nu a înţeles de ce nu vorbeşte, ci scrie. Oare vorbirea nu fusese creată şi pentru ea? Celia i-a împins sub nas carneţelul cu altă frază.
- Faci apologia crimei? îl întreba.
- Ar trebui ca oamenii, continua Theodor, noi adică, ar trebui să ne declarăm nemuritori ca să înţelegem bucătăria crimei. Suntem toţi admiratori ai spaţiilor spuzite de stele şi nimic nu se întâmplă. Locuim în lăuntrul crimei ca peştele în apă, iar realitatea este altceva decât pare. Comportamentul criminal a fost ştanţat în destinul nostru, se pare, asemenea instinctului sexual. Din când în când, crima este ca foamea. După crimă nu mai suferi nici tu, nici victima.
Fata a luat stiloul şi a scris din nou.
- Elucubraţii. După, suferi al naibii.
- De unde ştii?
- Ştiu, i-a scris Celia, puţin iritată.
- De ce nu vorbeşti cu mine?
- Nu te-ai prezentat, i-a scris iar.
- Sunt Theodor. Stau în oraşul de la staţia terminus, lângă piaţă.