Elie Miron Cristea a avut în vedere impunerea țării noastre pe plan spiritual în competiţia cu alte popoare ale Europei şi ale lumii. A stabilit strânse contacte cu biserici ortodoxe surori, grecească, bulgărească, sârbească, rusească ori anglicană sau catolică (poloneză, germană, franceză). Întâiul Stătător al Bisericii Ortodoxe Române s-a străduit din răsputeri să realizeze unitatea şi coeziunea întregului popor, chiar dacă s-a confruntat uneori cu înalţii ierarhi ai Bisericii Greco-Catolice Române din Transilvania şi Banat, ori reprezentanţii altor confesiuni. Nu i-a uitat nici pe românii trăitori în vestul continentului european ori pe pământul american.
S-a creat în acest scop Episcopatul românilor de pretutindeni, mai ales al celor din SUA. A înfiinţat noi eparhii, precum cele de la Oradea, Cluj, Sighet, Bălţi sau Hotin. Spiritul naţionalist de care era animat l-a făcut uneori să exagereze, alunecând uşor pe panta antisemitismului şi a xenofobiei, fiind acuzat că simpatizează cu Mişcarea Legionară. Dimpotrivă, noi credem că din devotament faţă de regele Carol al II‑lea, Miron Cristea a asistat pasiv la asasinarea liderilor legionari, în frunte cu Corneliu Zelea Codreanu.
Categories:
Language:
Romana
Publishing Date:
2022
Publisher:
Cover Type:
Paperback
Page Count:
502
ISBN:
9786067486681
Dimensions: l: 9.5cm | H: 20.5cm
6900
Next Day Delivery!
Limited
Price applicable only to online purchases!
Free Gift Wrapping!
Free shipping over 150 RON
You can return it in 14 days
You got questions? Contact Us!
