Pe Arges in sus

[...] Individualitatea poetica si originalitatea reactiilor psiho-sensibile se afirma, se vadesc in Pe Arges in sus. Atunci, intr-adevar, nestingherite, nesfioase, vor stapani dealul, podgoria si campia, cele trei elemente ale „pamantului” devenit focar primordial pentru contemplatie; atunci peisajul romanesc isi va dobandi preeminenta insa nu in sine, ci intrucat e sorginte si „camp magnetic” al unor senzatii proprii: melancolia vietii, scurgerea ireparabila a timpului, duiosia mahnita a inserarii, a serilor de toamna, a privirii obiectelor pieritoare, inefabila obsesie a trecutului. Si, desigur, intrucat genereaza o indragire crescanda a spatiului natal, a obiectelor, cladirilor si fiintelor care-l configureaza, fiindca oglindeste mersul prin timp al omului si da acestei rapide evanescente macar putina stabilitate si concreteta.
Oare nu intr-o aceeasi masura este peisajul proustian de francez si autohton? Ori al lui Mauriac? Ori de german si de nativ al lui Thomas Mann? [...]
N. STEINHARDT