Pe firul de paianjen al memoriei

Deopotrivă jurnal și document ce reflectă pulsul României interbelice, cu precădere cel al tumultuoasei lumi literare autohtone, Pe firul de păianjen al memoriei are o „distribuție” impresionantă, printre protagoniști numărându-se nume ca Mihail Sebastian, Camil Petrescu sau Hortensia Papadat-Bengescu.

Privind în urmă cu luciditate, „fără mânie”, autoarea ne revelează atât relația sa cu lumea din jur, cât și pe cea cu propria operă și propriile personaje, lăsând să transpară în paginile ei cele mai intime, printre tensiu­nile unei epoci dominate de antisemitism și de război, același fior de tandrețe care a făcut-o cunoscută publicului larg.

„Va trebui să vorbesc și despre mine, cu detașarea pe care mi-o dau anii care au trecut de atunci. Se spune acum că eram tulburător de frumoasă. Cred că se exagerează. N-am crezut niciodată că sunt frumoasă. Și poate tocmai fiindcă eram nesigură de fizicul meu, nemulțumită, eram atât de cochetă, de preocupată să plac. Și reușeam, fiindcă eram vie, neliniștită, vibrând ca o frunză la cea mai ușoară adiere, permeabilă la tot ce e viață.”

„Nu știu la ce mă gândeam în clipa când, traversând bulevardul, m-am pomenit între două mașini. Am închis ochii, ținându-mi respirația, ca să ocup cât mai puțin loc în spațiu. Totul depindea parcă de asta. Subțire pe atunci ca o trestie, am scăpat neatinsă.

Dacă muream? Și ziua întreagă am repetat: dacă muream? Și mi-a fost frică să nu adorm, ca să nu mor în somn. Dacă aș muri, n-aș ști ce înseamnă dragostea adevărată, n-aș ști ce a simțit Anna Karenina în brațele lui Vronsky, n-aș ști cum arată Parisul, altfel decât în romane și filme. N-aș lăsa nimic în urma mea. Pentru ce m-am născut, dacă nu pot răspunde la întrebarea: pentru ce am trăit?”

Cella Serghi, una dintre cele mai importante scriitoare din literatura română, s-a născut în 1907 la Constanța, într-o casă aflată la malul mării. A debutat în zorii celui de-Al Doilea Război Mondial cu romanul Pânză de păianjen, căruia i-au urmat, printre altele, Cartea Mironei, Gențiane sau Această dulce povară, tinerețea. În tinerețe, perioadă evocată în însemnările sale publicate în 1977 sub titlul Pe firul de păianjen al memoriei, a fost foarte apropiată de numeroase personalități ale lumii literare românești, printre care și Camil Petrescu, cu care a avut o lungă și copleșitoare idilă.