Pescarul nimicului

Scrisul este cea mai inalta forma a tacerii.
In fapt, niciodata nu spui adevarul, ci iti smulgi cate un os pe care-l lingi si ragai fericit, iluzionandu-te ca ti-ai deschis inima. Ceea ce scrii insa nu este identic cu ceea ce trebuie spus, iar ceea ce se intelege este o planeta care inca nu s-a nascut.
Scrisul este cea mai inalta forma a singuratatii.
De indata ce iti pierzi propria identitate, dar nu reusesti nici sa-ti fabrici alta, nici sa inghesui in tine puzderia de visuri si netrebnicii efemere ale fictiunii, lumea nu mai are unde sa-si arunce ochii.
Scrisul este cea mai inalta forma de libertate.
Caci poti gresi mereu, fara ca macar sa vezi. Vor exista, desigur, si alte pareri, dar moartea care se apropie de mine seamana cu nimicul. Mai exista oare vreun prapadit care sa viseze nimicul? Sper ca nu. Si daca exista, trebuie sa afle de la mine ca, pana acum, nu am calcat cu talpile potrivite.