Pierdut in Toscana

Dupa ce am cutreierat Batranul Continent in lung si in lat, din Gibraltar pana la Cercul Polar si de la Moscova la Gallaway, in insula de smarald a Irlandei, pot spune, fara nici cea mai mica urma de indoiala, ca Toscana este unul dintre cele mai frumoase taramuri din Europa. Cu nenumarate vile cochete, vechi de secole, insa renovate cu grija, risipite pe coline printre vii si livezi de maslini( locuri reinventate sau nu de navala snoaba a turistilor americani de acum cateva decenii), cu orasele sale istorice bantuite fecund de umbrele tutelare ale marilor artisti ai Renasterii la Galeriile Uffizi si nu numai, cu gandul ca, nel mezzo del cammin di nostra vita, voi afla ca nu-i chiar atat de inspaimantator sa bati la poarta Infernului(...greu de rezistat tentatiei de a-ti face o poza la intrarea casei lui Dante Alighieri - Lasciate ogni speranza, voi ch'entrate!), cu tavernele in care am redescoperit "ciorba" de burta in alte variante seducatoare ( trippa alla fiorentina sau lampredotto) si m-am delectat cu o portie enorma de bistecca di Chianina, alaturi de o sticla de vin minunat(greu de ales intre Morellino di Scansano si Brunello di Montalcino, de pilda), facand un mic ocol impreuna cu Napoleon prin insula Elba sau abatandu-ma un pic dincolo de hotarele regiunii spre Cinque Terre, cu ochii atintiti pe caii care se intrec in acea Palio din Piazza del Campo de la Siena, cu dorinta de a ma rataci mereu prin gradinile nestiute ale familiei Medici in cautarea unor aluzii pierdute ale stilului de viata al lui Lorenzo Magnificul scormonind epuizant prin paduri dupa trufe albe si negre iar apoi racorindu-ma cu zuppa inglese sau crema del Bountalenti, inclinandu-ma dubitativ precum Turnul din Pisa dincolo de orice referinta enciclopedica pusa cu dezinvoltura intre paranteze de faptele simple de viata.