Un carusel in care viata si literatura nu se mai deosebesc
O intalnire neasteptata cu cel mai cunoscut scriitor al momentului ii schimba viata lui Alexandru Damian, un tanar profesor de romana, care viseaza sa-si vada cartile publicate. Faimosul Marius Vasilescu ii propune un joc incitant: fiecare sa scrie un roman si sa il publice cu numele celuilalt. Norocul pare sa fi dat peste el. Prins in chingile scrisului, Damian se indeparteaza de fosta viata, de principiile si de prietenii sai si se trezeste acuzat de o crima pe care nu a comis-o. Cum reusesti sa te salvezi cand totul pare pierdut?
„Cristian Englert ne ofera o carte patrunzatoare despre lumea subterana a literaturii de azi, mai degraba ring al puterii de influenta decat masura onesta a talentului. Fiinta vulnerabila, Damian se trezeste prins intre doua lumi ce par de neimpacat. Tabloul lumii literare, ca univers carnivor, se inscrie intr-un Bucuresti a carui atmosfera este surprinsa cu mult spirit de observatie si finete, autorul reusind sa inveleasca tema cautarii adevarului in si prin literatura intr-o sprintena si complicata poveste de dragoste cu intriga politista.“
Dana Pirvan
„Cristian Englert indrazneste sa vina cu un roman calofil, pe alocuri prolix, tributar unei scriituri vintage, in raspar cu valul minimalist contemporan.
Piramida sa este construita cu migala si cu pasiune pura pentru literatura. Ti se va potrivi, indiferent de ce tip de cititor esti, caci e atat o carte despre carti, scris, scriitori si lumea literara, cat si o cronica a zilelor noastre, o poveste de dragoste, un volum cu intriga politista.“
Eli Badica
coordonatoarea colectiei n’autor