Pisica. Casa de pe canal

Emile, in varsta de 73 de ani si sotia lui, Marguerite, cu doar doi ani mai tanara decat el, stau in fata semineului observandu-si unul altuia miscarile in tacere. Cu un gest rapid si neasteptat, Emile scoate din buzunarul halatului o bucata de hartie pe care scrie ceva, dupa care ii inmaneaza sotiei biletul impaturit, fara sa-i adreseze niciun cuvant. In aceeasi tacere, femeia desface biletelul si descopera scris pe el doar atat: „Pisica!”. La randul sau, Marguerite ii inmaneaza sotului ei un bilet pe care scrie: „Papagalul!”. Emile este convins ca sotia sa l-a otravit pe mult-iubitul motan Joseph, pe care il gaseste mort in pivnita. Principalul motiv pentru care o suspecteaza de uciderea animalului este acela ca ea nu indragise niciodata pisicile. Ba, mai mult, il sfidase, aducand in casa un papagal pe care il ocrotea cu o dragoste parinteasca. De acum, razboiul este declarat. Cei doi soti sisteaza orice dialog, nu comunica decat prin biletele si nu urmaresc decat sa se atace unul pe altul. Fiecare dintre ei isi doreste sa scape de incorsetarea acestui al doilea mariaj, dar, in cele din urma, isi da seama ca, in ciuda ostilitatii dintre ei, mariajul este un rau necesar. Cei doi batrani sunt uniti de o ura pe care o rumega zile in sir, intr-o monotonie apasatoare. Ei isi traiesc zilele ramase din viata cu scopul unic de a-si face rau unul altuia, insa nimic nu e mai dureros decat pierderea adversarului, asa cum va reiesi din ultimele pagini ale cartii.