Vezi mai multeCand povestile mamei raman Doua incercari are vara cand prinde din urma primavara. Una, sa nu uite de florile acesteia, si a doua, sa nu-i strice rodul livezilor cu vreo caldura prea aprinsa ori ploaie prea naprasnica, ca sa mai bucure otavele ori ghidusia florilor pe haturile de lumina ale vailor. E lumina care mi-a ramas in inima citindu-i Dianei Gribincea Popa epistolele sale de poveste catre Iris, fiica ei minunata.
Cred ca mi-ar fi fost mai usor daca nu stiam ochii mariti de taina ai micutei, care par ca dau foile povestii si indeamna la glas de tandrete pe "mami ei". Au crescut impreuna, amandoua, vegheate de tati Ciprian si bunici. De unde si bucuria sobra a copilaroaselor povesti ce le veti strabate. Veti intelege, nu prea greu, ca ele nu sunt scrise pentru noi, stati linistiti, pentru noi cei care citim grabnic ori alergam prin povesti. Nuuuu. Povestile sunt scrise de Diana pentru personajele lor si pentru Iris, minunata stapana a tuturor povestilor, care aduna si imprastie zambete.
Nu va temeti de povesti. Vindeca sufletul nostru de parere de rau si urata stare de spirit a zilelor care vin peste noi. Ne tin de mana, oricat de batrani am fi, sa ne treaca prin lunca amintirilor care conteaza. De asta data, povestile, veti vedea, va trec prin lumi ascunse in cuvinte. Iubirea, rabdarea, bucuria, credinta si multumirea, dorinta cea buna si curajul va vor fi prietenii cei mai de pret ai cunoasterii bucuriei de cititor. Simple povesti? Nu. Nu cred. Cartea aceasta este declaratia de iubire a mamei Diana catre minunea de fetita care este Iris-Ecaterina. Ca sa nu treaca timpul fara rostul iubirii intre ele. -- Parintele Constantin Necula